Era o seară din cele mai obișnuite.
Mai era și călduroasă și nimic nu s-auzea.
Era o seară,nu din cele mai fericite.
Căci știam,în mine ploua.
Nu era furtună acea ploaie.
Era la culme liniștită.
Mai că n-avea nici de apă șiroaie,
Dar era strașnic de cumplită.
Tremuram de nervi și frică,
Fiindcă-mi consuma ceva,
Nu știam dacă o bucată mare,sau una mică.
Știam doar că-n mine ploua.
Știu c-o să treacă,
Dar o să lese în urmă un cer senin?
Sau va fi și el ca ploaia de scurtă durată?
Și va lăsa-n urmă doar durere și venin.
