Ce floare să fiu, să stăm într-o câmpie?

Dimineața nu mai scrii.
Și nu mai întrebi ce întrebai.
Visuri, ce-am avut atâtea mii
Le plănuiești pe toamnă-n mai.

Dimineața nu mai scrii
Am și uitat, când mai scriai
Și când la tine, mă pornii
Te-ai făcut, că cine-s, nu știai.

Dimineața nu mai scrii
Doar străinilor dimineața nu se scrie
Mă-ntreb: Oare cine-s știi?
Ce floare să fiu, să stăm într-o câmpie?

Dacă

Dacă-s fericit,
Eu nu prea scriu la ale mele.
Iar dacă-s și iubit,
Am doar o stea, în mii de stele.

Și dacă am simțit,
Că-s și eu ca nimeni altul.
Să știi că n-a iubit,
Așa tare păcatele nici dracul.

Că muză-mi ești
În viață, și nu cumva în poezie.
Nu exist-așa povești
Cu iubire de care-ți port eu ție.

Dar să nu crezi că e poveste,
Viața, sau ceea ce acuma-ți spun.
Iubirea crește, și duce-o veste:
C-am reușit să găsesc la tine drum.

Și țin mai mult și mai intens,
Și-am să fac ce lumea n-a putut,
Să cuprindă un univers imens
Din râsul tău, zâmbetul tău, ce tare m-au durut.

Ce scump îți este costul,
Și ce mare în viața mea ți-i rostul.

Univers de frunze și eșarfe parfumate.
Cuprinde-mă pătimitor din spate.