Nu mi-a reușit să-(o)-nvăț

Foarte repetabil.
Strig că nu mai fac greșeli.
Demn că sunt amabil,
Tot încerc să nu mă-nșel.

Nu știu de-o fi legat,
De lucruri mari, fie or' mărunte
Simt că m-am împiedicat
Deși-mi țineam pieptul cât un munte.

Și așa în viață s-ajunge
Prin linii negre o lumină
Care fix în bătăi împunge
Maiestuos- că-i asasină

Și în gânduri mă-neacă
Cum m-au înecat și alți oameni
Și-apoi tainic pleacă
De mă lasă cu mai bravi, cu alți mai fameni.

Și-n starea aia proastă,
Se rotește totul în jurul unei piese
De am dureri sub coastă:
- Nu mi-a reușit s-o-nvăț, și nici nu-mi iese.

Am dormit azi ca un mort

S-a stins lumânarea de pe tort,
Cum se stinge viața de pe mort

Ca mortul, nu poți s-adormi,
Ca mortul, poți doar să mori

Mortul tace și aude tot,
Cu mâinile pe piept
Și brațe îndoiate la cot.

Pe mort îl doare tot.
Sufletul însă nu-l doare,
Cu mâini, îndoiate la cot
El suflet nu mai are.

Mortul nu poate scri
Deși moștenire lasă
Mortul poate doar muri
Încătușat, de pat, în casă.

După ce săruți, apoi mă cerți?

Ramuri de nuc foșnesc,
Și-mi pare că afară plouă.
Cu toată ființa, încă iubesc
Iar de plouat- în mine plouă.

O lumină mai reflectează
Vagă, în fața câtorva pereți
Mai departe ce urmează?
După ce săruți, apoi mă cerți?

Iar mâinile astea atât de dureroase
De gând ai în tine să le betonezi?
Falsități, știai? Sunt numeroase
Ai grijă, ai putea în ele să te pierzi

Chipul meu,
Ce-ți spune?
Simplu-ateu?
Soare? Să te-ndrume?
Or soare ce-apune?

Prizonieri

Suntem niște prizonieri
Înlănțuiți ca niște fiare.
Prinși între azi și-ntre ieri,
Prinși de ură și iertare.

Suntem niște neghiobi,
Din care cântece înalță.
Al propriilor vise robi,
Și cu ce o viață- ne încalță.

Privitori mereu pe geamuri
Savanți si gânditori.
De fapt arbori cu uscate ramuri,
Pe care nu stau nici măcar ciori.

Atât de-nțepeniți-
-Lemn uscat de nuc.
De fiecare dată nefericiți,
Când oameni ni se duc.