Vis

Mi-apăruse pe neașteptate în vis,
Mi-aduse o bucățică din paradis.
Urmase mai apoi căderea-n abis,
Straniu,că-n aceeași zi au coincis.

A fost ca eclipsa de lună în soare,
Neașteptată,umbroasă,înspăimântătoare.
M-aș feri de bezna-i arzătoare,
Însă limitele-s neclare sau nici nu le are.

Mi-apăruse-n vis dimineața,
Îmi colorase minutul,ziua și viața..

Rece de spital

În salonul alb,frica la căpătîi stătea.

Pe patul de spital,alături un copil plângea.

Aerul rece,prin dureri îl înghițea 

Iar necazu-i cordial,inima-mi afecta.

Doream nefericirea-i,să treacă la mine,

Nu m-ar fi sfîșiit atunci,ar fi fost mai bine.

Și nu pentru mine,ba pentru el săracul.
Amară-i era ziua, și mai amar ceasul .

Un infern- strigăte și lacrimi numai la el. 

Iar eu în pat îi pregăteam un mic bilețel, 

Și-i uram sănătate, inimă de oțel.

Însă îngrozitor, răspuns-a acel băiețel. 

Căci dintr-o dată,infernul cinic se mări.

Iar groaza emanată,nici că nu conteni.

Ba-și întări volumul undelor sonore,

Răneau,pătrundeau adânc notele majore.

Fără de mișcare, stăteam ca înmormântat.

Rolul coșciugului, fost-a preluat de-un pat.

Dinții îmi scrâșneau, precum ușa scârțîia,

Căci moartea urât zîmbind,copilul legăna.

Legănându-l îi cânta doine de dor,

Sau alte cântece, după care copii mor.

Cântecul funerar,și copilu-l fredona.

Împotriva voinței,cu tot trupul striga

--------------------------------------------

S-auzi răcnetul,lipsit total de putere.

Se simți trupul,cum se sfîșie de durere.

Se văzu focul,cum abia pâlpâie și piere.

Cum disperat cerșea a mamei mângâiere.

Ramuri de nuc

Ramuri de nuc se clatină,
Gindurile-mi se macină,
Repet trist,derutat,în gând,
Mi-i dor de glasui plăpând.

Iar mâna-mi spune,că e rece,
Și că n-ar vrea ca ea să plece.
Că n-ar vrea singură să rămână,
Aste vorbe,gîndurile-mi domină.

Ramuri de nuc,au înțepenit.
Eu am rămas derutat,amețit.
Camera,nimic nu-mi spune,
Iar prin geam,soarele apune.

Făr-de rost

Oameni buni,sunt de prisos,
Nu-s respins,dar n-am folos.

Sunt fals încercînd să zîmbesc,
Eu exist,nici măcar nu trăiesc.

Și-ar trebui fără urmă să dispar,
Oricum n-aș fi al nimănui amar.

De fapt al nimănui și-am fost
Făr-de scop și făr-de rost.

Mi-amintesc..

Mi-amintesc cu zîmbetul pe față,
Cât de bine ne era în doi.
O euforie ușoară ca din ceață,
Mă-ncălzește în al nopții toi.

La fel cum mă-ncălzeau cândva în vânt,
Brațele cele mai dragi de pe pământ.
La fel ca vorbele-mbibate de amor,
Lipsa căror duc,rămas singur,cerșetor.

Îmi lipsește totul...absolut.
Aerul de parfumul tău umplut,
Zîmbetul inocent,fermecător,
Glasul dulce,drag,încântător.

Și nu vreau să-mi rămâi în memorie,
Ci să-mi aduci dragoste și glorie.
Iar pretutindeni,în al veacurilor veci,
Să ne-ncălzim reciproc mîinile reci.