La mormântul meu scria..

Se strecura..
Mistuindu-mi făptura.
Printre jaluzele stropul de lumină,
În camera de frică plină.

Pătrundea și vîntul..
Îmbibat cu stropi de ploaie.
Pășind tiptil pervazul,
Ca să-mi aline solitara făptură ce moare.

Simțind și prezența tristeții..
Ce ruga-și întărea,
Să ajung în gura morții.
Nu m-am zbătut,căci auzeam cum venea.

De frigul adus de ea,
Mi se răcise și gîndul.
De m-ar fi luat,fericire-mi aducea.
Dar a trecut pe alături,abia să-mi aleagă mormântul.

Și pe cruce sau monument,
Gîndea ce să scrie.
„Aici s-a stins un poet,
După care moartea,nu dorea să vie”.

Bătrînul de la intrarea-n piață

Nu-l mai văzusem pe acolo să cerșească,
Era prima dată.
De la început îmi era frică.
Dar am izbutit să-i arunc și eu o lețcaie.

Era de o hidoșenie deosebită,
Capul chel cu nuanțe de asimetrie.
Am crezut că nu-i om..pe o clipă,
Dar simțeam acea ademenire.

Să mă apropii să întreb ce are?
Sau cum îl cheamă?
Ce-l doare?
Însă în ochii negri,ce mă umpluseră de spaimă.

Privind fugitiv mi-am dat seama,
Nicăieri în lume nu-i atîta chin.
Și cînd mi-am potolit eu teama,
Bătrînul deja avea un chip blajin.

Cu degetele încovoiate de la boală,
Strîngea hîrțoagele de la trecători aruncate.
Privindul,am constatat,bătrînul nu vrea să moară.
Și nu se ascunde,ci se aruncă-n luptă cu soarta.

Cîtă bărbăție el are...
Deși atîrnă ca de o ață,
Stă cu mîna întinsă și sufletul mare,
Bătrînul..de la intrarea-n piață.

Adresare

Vă salut,stimați lectori ce-mi urmăriți activitatea poetică.Doresc să aduc la cunoștința d-stră că sunt nevoit să iau o pauză.Nuștiu nici eu cît va dura,am nevoie să mă strîng cu gîndurile și să le coordonez.Sper însă în acest interval să nu vă pierd,ci să rămîneți.Așteptarea vă va fi răsplătită.Însă nu cred cu totul să mă dezic de versuri.Poate mai rar,dar totuși voi scrie cîteva versuri.M-am stăruit să nu vă răpesc mult din timp,de aceea am fost scurt pe doi.Mulțumesc că mă urmăriți,pentru mine contează!

Sunt născut să te iubesc

Cît astrele bolta vor arde,
Atît timp mi te vor insoți cuvintele.
Și nu contează dacă vei fi departe.
Căci oricum ni-s legate destinele.

Cît vîntul alene mai adie,
Nici nu incerca să te indoiești.
Cu intrebări:"Pentru ce eu ție?".
Doar simți,nu in zădar timpu cu mine-l irosești.

Și cît mai am de gînd.
Acele cinci minute să-ți cerșesc,
Ca cu timbrul glasului răgușit,plăpând..
Implinit să-ți șoptesc:
"Sunt născut să te iubesc"

După cum spuneam..

După cum spuneam..
Muzica își face efectul.
Și nu contează:iubim sau suferim.
Oricum notele-ți răscolesc sufletul,
Și-ți umple sau cauzează golul.

Sub același ritm de clape,
Tind ceva a scrie:
„Mi-e dor de tine”
Și nu mă-ncumet a o spune.

Sub aceeași gamă,
Și fiorii trec.
Vreau să tot zic,-
-Fară griji și..fără teamă.
Nu-i o clipă,-
-În care să nu te iubesc.

Eu însuși,ce vreau?

Sătul sunt de undele tristeții.
Ce mă-ntunecă,
Chiar în gura dimineții
Cînd larcimile,ochii mi-i inundă.

Sătul sunt și de tăcerea pereților.
Dar defapt sătuli sunt și ei.
De prezența mea,de lipsa tututor-
De prezența singurătății,de lipsa dragostei.

Sătul sunt să nu mai înțeleg.
Eu însuși ce vreau?
Și de ce încercam speranțele să-mi dreg?
Cînd ele,defapt mureau.

Fiorii

Trec cu miile,ca nebunii,
Peste obositu-mi trup,fiorii.
În piept oprindu-se,
Și-n inimă înodîndu-se.

Apar ei ca un fulger.
Cum apar și eu în viața multora.
Mă simt marfa stricată pe talger.
Pe ruginitul,ce moartea-l adora.

Azi ei sunt.
Cît sunt și eu.
Și voi pleca pe totdeauneuna și mereu,
La al lor deznodămînt.
Cu rudele in spate, mergind.
La al meu proaspăt și rece mormânt.

„Te iubesc,micuța mea”

Nu lasă durerea să te schimbe.
Nici fața să ți-o întristeze.
Lasă fericirea,jucăuș s-o strîmbe.
Iar zîmbetul nu-l lăsa jos de pe buze.

Nu lăsa durerea să te pătrundă,
Nici alături să mai stea.
Iar brațele mele,lasă-le să te-acuprindă.
Cînd gura-mi va rosti„Te iubesc,micuța mea”.

Nu lăsa durerea să te-ntunece.
Fii ca întotdeauna,fericită mereu.
Iar dacă totuși va veni vremea grea și rece.
Nu uita,te voi încalzi tot eu.

Trăiesc deci regret

Trăiesc ca să respir,
Trăiesc pentru a mă chinui,
Trăiesc nefericirea omenească să-mi admir,
Și să mă-ntreb „Sfîrșitu cînd va veni?”

Regret pentru multe
Pentru faptele rău gîndite
Pentru vorbele-n vînt spuse
Cît și pentru cele ascunse

Regret că aberațiilor,

Le sunt părinte-făuritor
Dar de fapt,nu mă deosebesc de nimeni,
Sunt și eu ca voi,
Păcătos și muritor

Și scriu fiindcă am de spus,
Îcepînd cu răsăritul,
Și terminînd la apus.

Iar prin haosul de slove.
Vreau să aduc un gînd firesc
„N-am să caut scuze și motive,
Deci iertați-mă,pentru prima dată trăiesc”.

Cardiac dereglat

Fiecare sunet doare:
Fie glasul iubit tremurind;
Fie pasul,ce s-aude plecînd;
Fie melodiile-memuare.

Fiecare clipă,lasă urme,
Și-s în suflet,și-s adînci,
Și nu par a fi deloc glume,
Cînd mă clatin,ca pe marginea unei stînci.

Toate-s obișnuințe,de ceva timp,
Și-astfel îmi trece vremea .
Iar eu încet..mă sting.

Povescă morții

De multe ori te-am așteptat,
Și totuși n-ai venit,
Cînd de tine eram însetat-
-Rămase doar să sorb al zilelor venin.

De multe ori te-am așteptat.
Să vii,să mă duci.
Știu c-o faci treptat,
Cu pași moi și mici.

De multe ori te-am aștepat,
Mult iubitule sfîrșit.
Să vii oriunde,sau chiar în pat.-
-Să mă sfîșii,să mă-neci în infinit.