Tristețea mea

Afară plouă, și-mi spală tot ce-a rămas în dantela cu care-mi spânzuram sufletul. Acum sunt ca betonul după ploaie, gata pentru alte picioare care m-or călca și m-or înnămoli. Afară plouă și peste nucul meu, gol încă, neînmugurit încă, ah tristețea mea. Vii atunci când mi-e dor de tine. Eu în noapte te aștept, stau cu tine pe net, stăm în doi până nu cad mort de somn. Ah tristețea mea, tu ai chipul a tot ce am iubit, ah tristețea mea. Ești trecutul de mult timp, sau trecutul de o secundă-n urmă? Uite, degrabă ne despărțim, la somn mă trage. Dar să nu uiți cumva, să vii și mâine... Dacă nu vii tu, nu știu dacă mai vine cineva. Te-am pupat.