Pală floare

Singurătatea-i pală floare..
Ce-mi provoacă puteric dor,
De privirea-i măgulitoare,
Și de glasu-i plin de-amor.

Singurătatea-i seacă stare..
Ce mă-mpinge la al ei piept,
După o strînsă îmbrățișare,
Care-o vreau și pîn acum o aștept.

Singurătatea e amară.
Pentru suflet închisoare.
În care mie frică să cad,iară,
Pradă beznei înfricoșătoare .

Trezind în tine ploaia..

Nu înțelegeți voi nimica..
Cum e să adormi în sân cu frica.
În aprig chin și în durere,
Fără dorință sau putere.

Nu știți cum inima-mi se zbate,
Ce frică mi-e cu ochii-nchiși.
Cum vremea tinde nebunatic,
Obrajii să mi-i facă palizi.

Iar pe mine bocnă-rece,
Mă-mbrățișează cinic moale.
Și s-apropie,încearcă să se plece,
Să-mi sărute ale mele buze-pale petale.

Astfel să-mi fie focul răpit,
Și întretăiată suflarea,
Sufletutul..să mi-l lase rănit,
Regăsindu-se doar ploaia.

Pe trei sferturi moarte

Iară prinzi putere,
Făptură solitară..
Îmi aduci în palme stropi de mucedă durere.
Sorbindu-le..te simt aproape iară.

Tu mereu plină de nesațiu,
De chinuri și scurgere de sînge.
Ai aparte o lume,un oarecare spațiu,
Unde mă îndemni,în față a-ți plînge.

A-ți îngenunchia cu grație,
Mi-i o patimă..
Și pretutindeni o admirație.
Care o spăl,cu-n strop de lacrimă,
Și c-o durere,de a inimii contracție.

Cât mai ai de gând?
Mințile să-mi sucești?
Cu pasul încet,plăpând,
Ce spre mine mărșăluiești.
Cu glasul ce-mi răsună-n gând,
Ce a te venera mă-ademenești.

Chiar nu-ți voi deveni anost?
Să cunosc și eu liniștea.
Căci să trăiesc..nu mai are rost,
Dacă-mi e robit sufletul și pacea.

Să treacă valul..

Uită că te-am invitat.
Mai vreau să iubesc.
Uită că te așteptam în pat.
Atunci cînd nu vroiam să trăiesc.

Uită-mi și strigătul de jale.
Iar drumul către mine,tot să-l uiți.
Am părăsit dorințele funerare,
Și ochii cu ele,deja nu-s umpluți.

Deși,probabil mi-i mai greu acuma,
Cînd totul cu picioarele în sus s-a întors.
Iar inima mă doare-ntruna,
De credință totuși,nu m-am stors.

Aștept și eu,să treacă valul..
Iar norii să se-ndepărteze.
Aștept vaporul,ce-mi va ancora malul,
Să vină..să mă salveze.

Deci dragă moarte,
Nu-mi deveni dragă.
Căci eu mă văd departe,
Atât cât lumea e de largă.

Deci dragă moarte,
Nu-mi deveni dragă.
Nu tu ești cea pe care o vreau aproape,
Așa că..uită-mă..n-o să-ți meargă..

Criticilor mei,un fel de..

E ușor a spune că nu e bine.
Dar de fapt,nici n-ai lăsat,
Să treacă versul prin tine.
Pe cînd eu cu el am respirat.

Spui că-i în zădar ce fac,
Dar nu e vina mea.
Că la inimă..ești sărac.
Și vei rămâne...atât,cît cinic mă vei judeca.

Aș trăi o veșnicie..

Mahmureala mă omoară..
Dar nu atît cît lipsa ta.
Nu ți-o spun pentru prima oară:
Dar am nevoie de tine,de micuța mea.

Căci doar lîngă tine,
Nici timpul nu-i atît de rece și cumplit.
Căci doar lîngă tine,
Aș trăi o veșnicie și un infinit.

Stai alaturi..

Stai alături.
Nici nu spui nimic.
Și deodată pleci,
Fără ați păsa,măcar un pic.

Să te aștept?
Sau să-mi cat de drumu meu?
Dar ceva din piept,
Spune :"Dacă aș face-o n-aș fi eu ".

Știam că nu trebuia sã vin,
Știam că-mi voi turna-n păhar singur venin.
Vroiam să fie bine,
Dar bine nu e lîngă mine..

Am impresia că așa a fost mereu.
Lîngă mine nu e bine...îmi pare rău.

Ești singur

Cumplit este trecutul.
Mai ales cînd e răscolit..
Îți destramă totalmente sufletul,
La fel cum cerul și pământul e despărțit.

Degeaba încerci să te recompui,
Căci știi la sigur.
Ești al nimănui.
Ești pur și simplu singur.

Poveste de seară

Cred c-am să-mi spun singur povestea,
Ce sigur știu,n-o să mă adoarmă.
Poate v-a face-o moartea..
Cinica și nemiloasa doamnă.

Are straie negre,
Lungi și uscate degete.
Iar pleoapele-i superbe,
Ascund..ochii-ce taie strigăte.

Nu m-a privit.
După cum și glasul încă-mi sună.
S-o privesc nici eu n-am dovedit,
Dar mi-a așezat în suflet brumă.

M-a sugrumat de parcă..
Făcînd totul să pierd.
Precum vaporul nimicește-o barcă,
Pe-atît am rămas și eu de întreg...

Așa.. cum n-a mai fost.

Ce-ai face și cum ar fi,
Dacă noi n-am exista?
Dacă iubirea-r conteni?
Și absolut totul s-ar surpa.

Ai fi tot atât de calmă ca și acuma?
Cînd îmi povestești.
Sau mă vei căuta cu ochii într-una?
În limitele celor pământești.

Și ce-ai face și cum ar fi?
Dacă peste ceva timp și vreme,
Noi din nou ne-am întîlni.
Te-ai apropia sau te vei teme ?

Și ce-ai face și cum ar fi?
Dacă n-ar mai apuca destinul,
Inimile de a ne uni.
Și mă vei vedea,completînd mormântul.

Căci cum se spune..
E prea frumos să fie adevărat.
Așa cum și soarele singur apune.
Așa și eu..viu sau mort,voi rămâne abandonat.

Dar hai să nu gîndim prost.
Ci să modificăm soarta.
Să capete splendoare și rost,
Să trăiască-n veci iubirea.
Așa.. cum n-a mai fost.