Singur în colț

Nopțile necontenite și albe...
Trezeau încet vise goale și dalbe.
Era o iarnă fără de zăpadă.
Eram egoist,victimă și pradă.

Viscolea cu imagini furtunoase,
Dulci și dragi mirosuri s-adunase.
Era o iarnă fără de zăpadă.
Eram egoist,victimă și pradă.

Gânduri amorfe,fără de structură.
Cuvinte...emoții de umplutură.
Era o iarnă fără de zăpadă.
Eram egoist,victimă și pradă.

Deși cu brad-dar fără sărbătoare,
Ci doar c-o liniște asurzitoare.
Luminițe:galben,albastru,verde.
Singurătatea..nimeni nu mi-o vede.

Era o iarnă fără de zăpadă.
Eram egoist,victimă și pradă...

Ten și timbru

Pe când toți dorm,iară pe aripi de noapte,
Într-un ton din nou ascult bătăi și șoapte.
Pe când artera îmi gonește pulsul fugit,
Într-un ton caut glasul pierdut și îndrăgit.

Pe când ochi-mi caută strop mic de lumină,
Într-un ten, pătrunde-n casă și luna plină.
Pe când restul lumii este adâncită-n vise,
Cutremurul de-amintiri aievea mă-ncinse.

Pe când obscurul mă-nconjoară nemărginit.
Într-un ten,trăiesc,mi-e dor,aievea-s fericit.
Trăim din mici amintiri,din frumoase tenuri.
Ele te-ating,te copleșesc,și-ncepi să tremuri.

Arhaice fotografii,calde-mbrățișări.
Mirosuri dulci,lungi însetate sărutări.
Rece vânt,vifor crud,numărate stele,
Prea frumoasă fată,mândră în toate cele.

De brâu mă-mbrățișează silit și disperat.
Iar cu sărutu-i fierbinte,cel de neuitat,
M-a recompus din fulgii ce-i cădeau pe față.
Și aici a dispărut,ca străinu-n ceață.

Scăpat-am acel moment,acel ultim sărut,
Acea ultimă clipă,acel ultim minut.
Și-i urmăream doar pașii umbrei,cu privirea.
În lumina geamului,cum pășea iubirea.

Frunze semi-arse

Tomnatice,triste și singuratice case,
Pierdute-n ceața frunzelor semi-arse.
Mi-aduc un vânt rece de tristețe,
Și-un sălbatic dor de-a ei blândețe.

Tomnatice,triste și singuratice case,
Impun frigul să pătrundă pân-la oase.
Mi-aduc dureri de suflet și de cap,
Mă-nfior,m-agit,nu știu cum să scap.

Tomnatice,triste și singuratice case,
Mă pun pe gânduri,iar alea-s tăioase.
Mi-aduc în zile-un caracter obscur,
Mă-nfior,de amaru-mi negru-pur.

Tomnatice,triste și singuratice case,
Pierdute-n ceața frunzelor semi-arse.
Readuceți-mi în zilele vieții liniștea,
Sau mai simplu,întoarceți-mi iubirea..

Vis

Mi-apăruse pe neașteptate în vis,
Mi-aduse o bucățică din paradis.
Urmase mai apoi căderea-n abis,
Straniu,că-n aceeași zi au coincis.

A fost ca eclipsa de lună în soare,
Neașteptată,umbroasă,înspăimântătoare.
M-aș feri de bezna-i arzătoare,
Însă limitele-s neclare sau nici nu le are.

Mi-apăruse-n vis dimineața,
Îmi colorase minutul,ziua și viața..

Rece de spital

În salonul alb,frica la căpătîi stătea.

Pe patul de spital,alături un copil plângea.

Aerul rece,prin dureri îl înghițea 

Iar necazu-i cordial,inima-mi afecta.

Doream nefericirea-i,să treacă la mine,

Nu m-ar fi sfîșiit atunci,ar fi fost mai bine.

Și nu pentru mine,ba pentru el săracul.
Amară-i era ziua, și mai amar ceasul .

Un infern- strigăte și lacrimi numai la el. 

Iar eu în pat îi pregăteam un mic bilețel, 

Și-i uram sănătate, inimă de oțel.

Însă îngrozitor, răspuns-a acel băiețel. 

Căci dintr-o dată,infernul cinic se mări.

Iar groaza emanată,nici că nu conteni.

Ba-și întări volumul undelor sonore,

Răneau,pătrundeau adânc notele majore.

Fără de mișcare, stăteam ca înmormântat.

Rolul coșciugului, fost-a preluat de-un pat.

Dinții îmi scrâșneau, precum ușa scârțîia,

Căci moartea urât zîmbind,copilul legăna.

Legănându-l îi cânta doine de dor,

Sau alte cântece, după care copii mor.

Cântecul funerar,și copilu-l fredona.

Împotriva voinței,cu tot trupul striga

--------------------------------------------

S-auzi răcnetul,lipsit total de putere.

Se simți trupul,cum se sfîșie de durere.

Se văzu focul,cum abia pâlpâie și piere.

Cum disperat cerșea a mamei mângâiere.

Ramuri de nuc

Ramuri de nuc se clatină,
Gindurile-mi se macină,
Repet trist,derutat,în gând,
Mi-i dor de glasui plăpând.

Iar mâna-mi spune,că e rece,
Și că n-ar vrea ca ea să plece.
Că n-ar vrea singură să rămână,
Aste vorbe,gîndurile-mi domină.

Ramuri de nuc,au înțepenit.
Eu am rămas derutat,amețit.
Camera,nimic nu-mi spune,
Iar prin geam,soarele apune.

Făr-de rost

Oameni buni,sunt de prisos,
Nu-s respins,dar n-am folos.

Sunt fals încercînd să zîmbesc,
Eu exist,nici măcar nu trăiesc.

Și-ar trebui fără urmă să dispar,
Oricum n-aș fi al nimănui amar.

De fapt al nimănui și-am fost
Făr-de scop și făr-de rost.

Mi-amintesc..

Mi-amintesc cu zîmbetul pe față,
Cât de bine ne era în doi.
O euforie ușoară ca din ceață,
Mă-ncălzește în al nopții toi.

La fel cum mă-ncălzeau cândva în vânt,
Brațele cele mai dragi de pe pământ.
La fel ca vorbele-mbibate de amor,
Lipsa căror duc,rămas singur,cerșetor.

Îmi lipsește totul...absolut.
Aerul de parfumul tău umplut,
Zîmbetul inocent,fermecător,
Glasul dulce,drag,încântător.

Și nu vreau să-mi rămâi în memorie,
Ci să-mi aduci dragoste și glorie.
Iar pretutindeni,în al veacurilor veci,
Să ne-ncălzim reciproc mîinile reci.

Pală floare

Singurătatea-i pală floare..
Ce-mi provoacă puteric dor,
De privirea-i măgulitoare,
Și de glasu-i plin de-amor.

Singurătatea-i seacă stare..
Ce mă-mpinge la al ei piept,
După o strînsă îmbrățișare,
Care-o vreau și pîn acum o aștept.

Singurătatea e amară.
Pentru suflet închisoare.
În care mie frică să cad,iară,
Pradă beznei înfricoșătoare .

Trezind în tine ploaia..

Nu înțelegeți voi nimica..
Cum e să adormi în sân cu frica.
În aprig chin și în durere,
Fără dorință sau putere.

Nu știți cum inima-mi se zbate,
Ce frică mi-e cu ochii-nchiși.
Cum vremea tinde nebunatic,
Obrajii să mi-i facă palizi.

Iar pe mine bocnă-rece,
Mă-mbrățișează cinic moale.
Și s-apropie,încearcă să se plece,
Să-mi sărute ale mele buze-pale petale.

Astfel să-mi fie focul răpit,
Și întretăiată suflarea,
Sufletutul..să mi-l lase rănit,
Regăsindu-se doar ploaia.

Pe trei sferturi moarte

Iară prinzi putere,
Făptură solitară..
Îmi aduci în palme stropi de mucedă durere.
Sorbindu-le..te simt aproape iară.

Tu mereu plină de nesațiu,
De chinuri și scurgere de sînge.
Ai aparte o lume,un oarecare spațiu,
Unde mă îndemni,în față a-ți plînge.

A-ți îngenunchia cu grație,
Mi-i o patimă..
Și pretutindeni o admirație.
Care o spăl,cu-n strop de lacrimă,
Și c-o durere,de a inimii contracție.

Cât mai ai de gând?
Mințile să-mi sucești?
Cu pasul încet,plăpând,
Ce spre mine mărșăluiești.
Cu glasul ce-mi răsună-n gând,
Ce a te venera mă-ademenești.

Chiar nu-ți voi deveni anost?
Să cunosc și eu liniștea.
Căci să trăiesc..nu mai are rost,
Dacă-mi e robit sufletul și pacea.

Să treacă valul..

Uită că te-am invitat.
Mai vreau să iubesc.
Uită că te așteptam în pat.
Atunci cînd nu vroiam să trăiesc.

Uită-mi și strigătul de jale.
Iar drumul către mine,tot să-l uiți.
Am părăsit dorințele funerare,
Și ochii cu ele,deja nu-s umpluți.

Deși,probabil mi-i mai greu acuma,
Cînd totul cu picioarele în sus s-a întors.
Iar inima mă doare-ntruna,
De credință totuși,nu m-am stors.

Aștept și eu,să treacă valul..
Iar norii să se-ndepărteze.
Aștept vaporul,ce-mi va ancora malul,
Să vină..să mă salveze.

Deci dragă moarte,
Nu-mi deveni dragă.
Căci eu mă văd departe,
Atât cât lumea e de largă.

Deci dragă moarte,
Nu-mi deveni dragă.
Nu tu ești cea pe care o vreau aproape,
Așa că..uită-mă..n-o să-ți meargă..

Criticilor mei,un fel de..

E ușor a spune că nu e bine.
Dar de fapt,nici n-ai lăsat,
Să treacă versul prin tine.
Pe cînd eu cu el am respirat.

Spui că-i în zădar ce fac,
Dar nu e vina mea.
Că la inimă..ești sărac.
Și vei rămâne...atât,cît cinic mă vei judeca.

Aș trăi o veșnicie..

Mahmureala mă omoară..
Dar nu atît cît lipsa ta.
Nu ți-o spun pentru prima oară:
Dar am nevoie de tine,de micuța mea.

Căci doar lîngă tine,
Nici timpul nu-i atît de rece și cumplit.
Căci doar lîngă tine,
Aș trăi o veșnicie și un infinit.

Stai alaturi..

Stai alături.
Nici nu spui nimic.
Și deodată pleci,
Fără ați păsa,măcar un pic.

Să te aștept?
Sau să-mi cat de drumu meu?
Dar ceva din piept,
Spune :"Dacă aș face-o n-aș fi eu ".

Știam că nu trebuia sã vin,
Știam că-mi voi turna-n păhar singur venin.
Vroiam să fie bine,
Dar bine nu e lîngă mine..

Am impresia că așa a fost mereu.
Lîngă mine nu e bine...îmi pare rău.

Ești singur

Cumplit este trecutul.
Mai ales cînd e răscolit..
Îți destramă totalmente sufletul,
La fel cum cerul și pământul e despărțit.

Degeaba încerci să te recompui,
Căci știi la sigur.
Ești al nimănui.
Ești pur și simplu singur.

Poveste de seară

Cred c-am să-mi spun singur povestea,
Ce sigur știu,n-o să mă adoarmă.
Poate v-a face-o moartea..
Cinica și nemiloasa doamnă.

Are straie negre,
Lungi și uscate degete.
Iar pleoapele-i superbe,
Ascund..ochii-ce taie strigăte.

Nu m-a privit.
După cum și glasul încă-mi sună.
S-o privesc nici eu n-am dovedit,
Dar mi-a așezat în suflet brumă.

M-a sugrumat de parcă..
Făcînd totul să pierd.
Precum vaporul nimicește-o barcă,
Pe-atît am rămas și eu de întreg...

Așa.. cum n-a mai fost.

Ce-ai face și cum ar fi,
Dacă noi n-am exista?
Dacă iubirea-r conteni?
Și absolut totul s-ar surpa.

Ai fi tot atât de calmă ca și acuma?
Cînd îmi povestești.
Sau mă vei căuta cu ochii într-una?
În limitele celor pământești.

Și ce-ai face și cum ar fi?
Dacă peste ceva timp și vreme,
Noi din nou ne-am întîlni.
Te-ai apropia sau te vei teme ?

Și ce-ai face și cum ar fi?
Dacă n-ar mai apuca destinul,
Inimile de a ne uni.
Și mă vei vedea,completînd mormântul.

Căci cum se spune..
E prea frumos să fie adevărat.
Așa cum și soarele singur apune.
Așa și eu..viu sau mort,voi rămâne abandonat.

Dar hai să nu gîndim prost.
Ci să modificăm soarta.
Să capete splendoare și rost,
Să trăiască-n veci iubirea.
Așa.. cum n-a mai fost.

În doi,sub lună

Îmi uitasem graiul.
Se oprise până și pământul.
Vedeam cum părul-
I-l flutura grațios vîntul.

Mă pierdusem în privirea-i măgulitoare.
În ochii căreia,luna plină-i se oglindea.
Doamne,cît e de fermecătoare.
Și cît noroc,că e doar a mea.

Morții o scrisorică

Obosit-am să-ți mai scriu.
Ești oribil de nesuferită.
Ba chiar miroși a putrezime..a sicriu,
Fiind de beznă și fior umbrită.

Obosit-am să te mai aștept.
Răbdarea a dat de margine,
De margine a dat și durerea din piept.
Nu ai mai venit,deși nădăjduiam în tine .

Obosit-am să te implor.
Să vii,să mă duci.
Obosit-am să-ți cer favor,
Să-ți cer morminte și cruci.

Obosit-am de lipsa ta.
Cea rece și cumplită.
Obosit-am și de viața mea,
De banalitate ce-i asuprită.

Și din rîsu-mi și din plînsu-mi..

Dintr-odată,mă doborîse valul.
Și din rîsu-mi și din plînsu-mi,
Mă simțeam eu vinovatul.
Mă-ngropam pe mine însumi.

În remușcări de gheață ,
În noroiul pesimismului.
Rupeam de-al fericirii,orice ață,
Concomitent cu cea al realismului.

Și-mpleteam din resturi,
Pînză funerară,
Din ea fluturînd și prin gesturi,
Chemam moartea ca s-apară.

Oricît de mult nu-i scrisem,
Oricît de mult n-o implorasem,
Ușa,așa și n-o mai deschise.
Moartea,la mine..așa și nu mai venise.

De dor..

De dor,mă dor ochii.
De primul loc al nostru.
Unde-și foșneau frunzele plopii,
Unde și cerul era mai albastru.

De dor,mă doare inima.
De timpul petrecut în doi.
Cînd nimic nu mai conta,
Nimic..înafară de noi.

De dor,mă dor brațele.
În care te strîngeam să te încălzesc,
Cînd îți luam în palmă și mînuțele,
Șoptindu-ți„Micuța,te iubesc”.

De dor,mă dor buzele.
Și mi-i dor și de-ale tale.
De privirea ce-mi spunea„mușcă-le”,
De sărutările-ți dulci-criminale.

De dor,mă doare totul.
Să te uit,n-aș putea.
Și n-ar fi în stare nici alcoolul.
Vei rămâne în veci,unica iubită a mea.

Chiar de pământul,
Chiar de eu,n-aș mai exista.

La doi kilometri și-o lună

Doi kilometri ne despărțeau.
Nu părea deloc departe.
Dar inimile tânjeau,
Numărînd zilele,ca foile din carte.

Doi kilometri ne despărțeau.
Și părea atât de puțin.
Iar cînd bolțile rugineau.
Porneam cu-n sms „Îngeraș,eu vin”.

Doamne,doar doi kilometri ne despărțeau,
Și era destul de aproape.
În timp ce aștrii ne vegheau.
Împreună strîngeam clipele,punîndu-le de-o parte.

Dar acuma ne mai desparte-
-Și-o lună de zile,aproape.
Și certurile-s mai dese,
Fie că din motive simple sau alese.

Și cît de mult vreau să se termine.
Bătălia pentru nimic.
Dintre mine și tine.
Cu-n sărut dulce-mbătător și pașnic.

Pentru urma pe obraz a lacrimii..

Moarte blestemată tu să fii,
Vino naibii în coace.
Taie-mi bătăile inimii.
Pentru a scăpa de doctori,picurători și ace.

Moarte blestemată și să rămîi,
Pentru funerara sete a mea,
Pentru urma pe obraz a lacrimii,
Și dorința de a rămâne rece dimineața.

Moarte blestemată să-ți rămâna soarta,
Pentru plumbul semănat,
Pentru că mi-ai dezvoltat greșit arta,
Pentru capul pierdut și aplecat.

Moarte blestemat să-ți fie pasul.
Cel moale și silențios.
Cu care surprinzi sufletul,
Fie că bun sau păcătos.

Moarte blestemată să-ți fie mâna,
Cu care stingi tot ce abia mai arde.
Fiindcă o faci într-una...
Stinge-mi dară și mie lumânarea,nemuritorule alcade.


Moarte blestemată să-ți fie tăcerea și auzul.
Căci nu-mi răspunzi defel la chemare.
Căci nu-mi auzi nici răcnetul.
Căci nu vrei să-mi faci făptura nemuritoare.

Moarte,vino-n final și ia-mă cu tine,
Nu-s eu ultimul.
Fă-mi o favoare,fă-mi un bine.
Și răpește-mi sufletul.

În numele frumosului...

Pentru liniștea din cameră a combate,
Și inima a nu lăsa pradă singurătății,
Pun și eu ceva sunete de pian cu clape,
În numele frumosului și a umanității.

Și mai trag lecturii și-o carte,
Pentru a părăsi pe puțin acești pereți.
Și a pleca nu pe mult,dar departe,
Să-mi întîlnesc adîncile bătrâneți.

Să văd cum mi-i traiul,
Uluitor de mizerabil și cinic?
Unde-i întîlnit fără ea finalul?
Sufocîndu-mă dereglatul cardiac,pe patul clinic?

Sau totuși..există și-n viață final fericit?
Unde aidoma dragostea dăinuie,
Fără capăt,fără sfîrșit.

Urăsc

Urăsc astă lume.
Căci e crudă și a cărei cuțit,
Lasă-n suflet urme,
Și par a nu avea sfîrșit.

Urăsc și oamenii.
Care vin și pleacă,
Cu naivitatea unor copii.
Crezînd că-s pe calea dreaptă.

Îmi urăsc și propria existență.
Care-i prea șubredă,
Și slabă-n esență,
Care să mai trăiască..uită.

În pas cu toamna vieții

E ceva de nedescris.
Cel puțin prin cuvinte.
Parcă sufletul s-a stins,
Și-a plecat să cutreiere printre morminte.

Nici nu știu cum să redau.
Durerea copleșitoare.
E ca și atunci cînd vara plecau-
-Păsările călătoare.

Lăsînd totul uscat și semi-ruginit,
Pierzînduse-n sînul ceții.
Se apropia și inevitabilul sfîrșit,
În pas cu toamna vieții.

Știam doar că-n mine ploua

Era o seară din cele mai obișnuite.
Mai era și călduroasă și nimic nu s-auzea.
Era o seară,nu din cele mai fericite.
Căci știam,în mine ploua.

Nu era furtună acea ploaie.
Era la culme liniștită.
Mai că n-avea nici de apă șiroaie,
Dar era strașnic de cumplită.

Tremuram de nervi și frică,
Fiindcă-mi consuma ceva,
Nu știam dacă o bucată mare,sau una mică.
Știam doar că-n mine ploua.

Știu c-o să treacă,
Dar o să lese în urmă un cer senin?
Sau va fi și el ca ploaia de scurtă durată?
Și va lăsa-n urmă doar durere și venin.

Amărâtul vis

Atmosferă de delir,
E semi-lună,
Pe cît se poate,o admir.
Chiar de stăruie,singurătatea să-mi impună.

Și e liniște atît de tare,
De mă asurzește.
De suflarea-mi întretaie.
De făptura-mi nimicește.

Și durerea-mi joacă.
Ba-n suflet,ba în cap.
Realitatea cu visul,întorloacă,
Cu despotimea unui satrap.

Aș culca nițel și capul.
Să cad în amărâtul vis.
Să-mi izgonească chinul.
Să-l arunce-n abis.

Cînd de durere voi îngenunchia

Cînd voi îngenunchia de durere,
Vei fi alături?
Să-mi oferi iubire,să-mi dai putere?
Vei mai fi cauza a mii de fluturi?

Cînd voi îngenunchia de durere,
Iar simțurile-mi vor cădea-n atrofiere.
Îmi vei ține mîna rece,înghețată?
Vei rămâne persoana iubită,apropiată?

Cînd de durere voi îngenunchia,
Iar ridicarea-mi va fi grea.
Vei întoarce capul,mă vei lăsa?
Sau fără nici-o vorbă mă vei ridica?

La mormântul meu scria..

Se strecura..
Mistuindu-mi făptura.
Printre jaluzele stropul de lumină,
În camera de frică plină.

Pătrundea și vîntul..
Îmbibat cu stropi de ploaie.
Pășind tiptil pervazul,
Ca să-mi aline solitara făptură ce moare.

Simțind și prezența tristeții..
Ce ruga-și întărea,
Să ajung în gura morții.
Nu m-am zbătut,căci auzeam cum venea.

De frigul adus de ea,
Mi se răcise și gîndul.
De m-ar fi luat,fericire-mi aducea.
Dar a trecut pe alături,abia să-mi aleagă mormântul.

Și pe cruce sau monument,
Gîndea ce să scrie.
„Aici s-a stins un poet,
După care moartea,nu dorea să vie”.

Bătrînul de la intrarea-n piață

Nu-l mai văzusem pe acolo să cerșească,
Era prima dată.
De la început îmi era frică.
Dar am izbutit să-i arunc și eu o lețcaie.

Era de o hidoșenie deosebită,
Capul chel cu nuanțe de asimetrie.
Am crezut că nu-i om..pe o clipă,
Dar simțeam acea ademenire.

Să mă apropii să întreb ce are?
Sau cum îl cheamă?
Ce-l doare?
Însă în ochii negri,ce mă umpluseră de spaimă.

Privind fugitiv mi-am dat seama,
Nicăieri în lume nu-i atîta chin.
Și cînd mi-am potolit eu teama,
Bătrînul deja avea un chip blajin.

Cu degetele încovoiate de la boală,
Strîngea hîrțoagele de la trecători aruncate.
Privindul,am constatat,bătrînul nu vrea să moară.
Și nu se ascunde,ci se aruncă-n luptă cu soarta.

Cîtă bărbăție el are...
Deși atîrnă ca de o ață,
Stă cu mîna întinsă și sufletul mare,
Bătrînul..de la intrarea-n piață.

Adresare

Vă salut,stimați lectori ce-mi urmăriți activitatea poetică.Doresc să aduc la cunoștința d-stră că sunt nevoit să iau o pauză.Nuștiu nici eu cît va dura,am nevoie să mă strîng cu gîndurile și să le coordonez.Sper însă în acest interval să nu vă pierd,ci să rămîneți.Așteptarea vă va fi răsplătită.Însă nu cred cu totul să mă dezic de versuri.Poate mai rar,dar totuși voi scrie cîteva versuri.M-am stăruit să nu vă răpesc mult din timp,de aceea am fost scurt pe doi.Mulțumesc că mă urmăriți,pentru mine contează!

Sunt născut să te iubesc

Cît astrele bolta vor arde,
Atît timp mi te vor insoți cuvintele.
Și nu contează dacă vei fi departe.
Căci oricum ni-s legate destinele.

Cît vîntul alene mai adie,
Nici nu incerca să te indoiești.
Cu intrebări:"Pentru ce eu ție?".
Doar simți,nu in zădar timpu cu mine-l irosești.

Și cît mai am de gînd.
Acele cinci minute să-ți cerșesc,
Ca cu timbrul glasului răgușit,plăpând..
Implinit să-ți șoptesc:
"Sunt născut să te iubesc"

După cum spuneam..

După cum spuneam..
Muzica își face efectul.
Și nu contează:iubim sau suferim.
Oricum notele-ți răscolesc sufletul,
Și-ți umple sau cauzează golul.

Sub același ritm de clape,
Tind ceva a scrie:
„Mi-e dor de tine”
Și nu mă-ncumet a o spune.

Sub aceeași gamă,
Și fiorii trec.
Vreau să tot zic,-
-Fară griji și..fără teamă.
Nu-i o clipă,-
-În care să nu te iubesc.

Eu însuși,ce vreau?

Sătul sunt de undele tristeții.
Ce mă-ntunecă,
Chiar în gura dimineții
Cînd larcimile,ochii mi-i inundă.

Sătul sunt și de tăcerea pereților.
Dar defapt sătuli sunt și ei.
De prezența mea,de lipsa tututor-
De prezența singurătății,de lipsa dragostei.

Sătul sunt să nu mai înțeleg.
Eu însuși ce vreau?
Și de ce încercam speranțele să-mi dreg?
Cînd ele,defapt mureau.

Fiorii

Trec cu miile,ca nebunii,
Peste obositu-mi trup,fiorii.
În piept oprindu-se,
Și-n inimă înodîndu-se.

Apar ei ca un fulger.
Cum apar și eu în viața multora.
Mă simt marfa stricată pe talger.
Pe ruginitul,ce moartea-l adora.

Azi ei sunt.
Cît sunt și eu.
Și voi pleca pe totdeauneuna și mereu,
La al lor deznodămînt.
Cu rudele in spate, mergind.
La al meu proaspăt și rece mormânt.

„Te iubesc,micuța mea”

Nu lasă durerea să te schimbe.
Nici fața să ți-o întristeze.
Lasă fericirea,jucăuș s-o strîmbe.
Iar zîmbetul nu-l lăsa jos de pe buze.

Nu lăsa durerea să te pătrundă,
Nici alături să mai stea.
Iar brațele mele,lasă-le să te-acuprindă.
Cînd gura-mi va rosti„Te iubesc,micuța mea”.

Nu lăsa durerea să te-ntunece.
Fii ca întotdeauna,fericită mereu.
Iar dacă totuși va veni vremea grea și rece.
Nu uita,te voi încalzi tot eu.

Trăiesc deci regret

Trăiesc ca să respir,
Trăiesc pentru a mă chinui,
Trăiesc nefericirea omenească să-mi admir,
Și să mă-ntreb „Sfîrșitu cînd va veni?”

Regret pentru multe
Pentru faptele rău gîndite
Pentru vorbele-n vînt spuse
Cît și pentru cele ascunse

Regret că aberațiilor,

Le sunt părinte-făuritor
Dar de fapt,nu mă deosebesc de nimeni,
Sunt și eu ca voi,
Păcătos și muritor

Și scriu fiindcă am de spus,
Îcepînd cu răsăritul,
Și terminînd la apus.

Iar prin haosul de slove.
Vreau să aduc un gînd firesc
„N-am să caut scuze și motive,
Deci iertați-mă,pentru prima dată trăiesc”.

Cardiac dereglat

Fiecare sunet doare:
Fie glasul iubit tremurind;
Fie pasul,ce s-aude plecînd;
Fie melodiile-memuare.

Fiecare clipă,lasă urme,
Și-s în suflet,și-s adînci,
Și nu par a fi deloc glume,
Cînd mă clatin,ca pe marginea unei stînci.

Toate-s obișnuințe,de ceva timp,
Și-astfel îmi trece vremea .
Iar eu încet..mă sting.

Povescă morții

De multe ori te-am așteptat,
Și totuși n-ai venit,
Cînd de tine eram însetat-
-Rămase doar să sorb al zilelor venin.

De multe ori te-am așteptat.
Să vii,să mă duci.
Știu c-o faci treptat,
Cu pași moi și mici.

De multe ori te-am aștepat,
Mult iubitule sfîrșit.
Să vii oriunde,sau chiar în pat.-
-Să mă sfîșii,să mă-neci în infinit.

Nu mi-e frică de tine moarte

Nu mi-e frică de tine moarte,
Fiindcă mirosu ti-i a libertate,
Cind inima din greu imi bate,
Iar răbdările-s mincate.

Nu mi-e frică de tine moarte,
Ba te primesc cu bratele intinse,
Mai ales atunci,cind merg pe coate,
Tu mi-ai rămas nădejde,căci lumea mă respinse.

Nu mi-e frică de tine moarte,
Căci tu n-o să mă dai uitării,
Ba imi vei sta alături sau în spate,
Cînd voi cădea,cînd se va opri ritmul suflării.

Măști

Degeaba-ți mai pui măști false,
Și-mi provoci durere.
Eu înfloresc în felu meu,
Așa,lipsit de putere.

Dar de m-aduci la margini,
De nu-mi va mai păsa.
Să nu te plîngi,
Doar a fost alegerea ta.

Dar pîn-atunci,
Trezește-te cît nu-i tîrziu.
Și vorbe-n zădar să nu-mi arunci,
Nici măști să nuți mai pui,
Fii așa cum te iubesc și cum te știu.

Citat

„Fiecare-și are căpruii pe care nu-i poate uita.”

Citat

„Vreau o ploaie,totul să șteargă”

Tensiune

             

Între noi e-un neîncetinit voltaj.
De furie și durere-
-Inspirăm un aliaj.
Și uităm,că ce ne încălzește-piere.

Totul se iartă,și se uită,
Cînd certurile se termin.
Și doar rănile,nesuferitele-rămân.

Mulțumire

                       

Mersi,pentru zilele „înfloritoare”
Cînd m-am simțit a nimănui.
Cînd simplu nu ți-a păsat de mine.
Și m-ai lăsat,să mă chinui.

Un mare mulțumesc,pentru tot.
Sper să fii mai împlinită,
Iar problema ta,dacă nu ți-a ajuns-
-De mine să fii iubită.

Zbori

               

Zbori,suflet rebel,
Lasă-ți cumpătul-
-Fugi de el.
Cutreieră-ți lumea și pământul.

Căci e frumoasă și mare
Deci,aruncă-te ca nebunu-n mare
Soarbe din lumină
Aprinde-te-n foc
Stinge-te la răsărit
Și nu regreta deloc
Trăiește clipa,căci nu se-ntinde la infinit.

Inamicul meu

                             

Inamicul meu
Ce mai faci?Cum te mai simți?
Stai un pic,deci tu sunt chiar „eu”.
Știi cam deseori mă minți,

Cum că-ar fi totul bine și frumos.
Chiar și atunci,
Cînd cuțitul ajunge pînă la os.
Continui ochii să-mi întuneci.

Ducîndu-mă în eroare cu caracterul tău slab,
Cu scuze ieftine ferindu-te
Nu ești decît un nemernic pârcălab
Ce conștient sinea-și minte.

Lucru banal

             

In camera luminata de notebook,
Stau eu singur,
Muzica ascultind,si -
Privind la intunericul din jur.

Putin cam beat-
-De somn
Scriu,caci nu am ce sa fac,
Iar sa dorm,pare a fi prea banal

Si-asa trec "uluitoarele" nopti de vara
Care se presupuneau de petrecut -pina in zori-afara
Erau doar cuvinte-n vint,dar cu sens
Pe lipsitele de viata,pagini de internet

Sfîrșitul începutului

           

Nu-mi vine a crede,
Și nici nu vreau s-o fac.
Văd cum iubirea noastră...se pierde.
Sau poate a existat doar a mea.

A fost o viață pentru doi,
Și-am ruinat-o cu sînge rece.
Deja nu mai existăm „NOI”.
Iar timpul mai greu v-a trece.

A venit el,da?
Sfîrșitul.
Și vei fi deja,micuța altcuiva.
Iar pe pămînt mi-ai adus iadul,

După cum ai vrut.
Ai pus și punctum.

Ignorați-mi cererea

               

Am nevoie de ajutor,
Cît de urgent se poate.
Sunt asemenea unui gladiator,
Ce se tîrește pe coate.

Ce așteaptă,mîna milei să-i se-ntindă,
Dar în loc de fiare
Nimic în fața ochilor nu are
Și începe să se mintă.
Că dacă s-ar ridica,
Ar izbuti să le învingă
Și-o face,se scoală-n picioare,
Pornește lupta,dar nu rezistă-
-Și-n final,prostește moare.

Și acum mă gîndesc și eu,
Să mă ridic?
Sau să stau la locul meu?
Că de altfel,oricum nu schimb nimic.
Cît n-aș lupta din greu.
Finalul totuși,mi-i sortit a fi tragic.

Autodistrugere

         
Prea mult mă distrug,
Prea multe versuri îngîn.
O fi un început?
Sau un final crunt?

O-r fi semne că inima nu mai poate?
Se sufocă,și..-
-Durerile-și revarsă.
Sau mințile-mi încep a se sminti?

Nici eu nu știu ce să cred,
Sunt complet confuz-
-Deși nu mai sunt copil mic și fraged.
Deci...m-am pierdut,în întunericul difuz.

La răsărit de soare

                   
Cine n-are somn,
E un avar zgîrcit.
Ori nu se simte om,
Ori ca mine-nefericit.

Dimineața amețit,
Nu pare a fi mahmureală.
O fi de oboseală?
Ori inima mi s-a oțetit?

Deși nu cred,
Fiindcă încă simt,fiindcă încă doare.
Iar eu mă descarc printr-un stih șubred-
-Acuma,la răsărit de soare.

Tristețea-pururi învingătoare

             

Știu că n-am de ce-
-Să fiu posomorît.
Dar doare-
-De suflarea-mi întretaie.

Totuși tristețea-mi -
-Nimicește furia.
Și-o face cu-n timbru sumbru,nemilos,
Și îngîn-acuma versuri,fără pic de folos.

Că-ci neliniștea nu-mi scade,
Și nici tinde a descenda.
Atunci mă supun și eu,asemenea unui alcade.
Rămânând singur cu tăcerea mea.

Ca-n primele saptamini

                

Iarăși nopți,fără pic de somn,
Mă frămînt,și-un ochi nu pot închide,
Căci am un dor nebun.
Nebun fiind și eu scumpo,nebun după tine.

Și nu contează,cît de des-
Inima-mi se zbate.
Atît cît îmi ești alături.
Și sufletului-aproape.

Atit cit tremuri,in fata-mi stind.
Atît cît ochii îți sclipesc.
Iar buzele mușcate-mi spun:
„Scumpu,te iubesc”

Gânduri rele

         

Când totul se învîrte-n jur,
Și aer nu-ți mai ajunge.
Iar inima-ți cere un sejur,
Totul se dărîmă și se distruge.

Cînd simți,că cu adevărat nu poți,
Și sufletul te doare,
De viu vrei să te îngropi,
Fără frică și oroare.

Doar gânduri rele,
Viziunile-ți domină,
Făcându-ți secundele mai grele,
Și suflarea ți-o termină.

Nopți de vară

         

Ce s-ascunde în nopțile de vară?
Și ce are să mi se întîmple?
Mă pasc clipele fermecătoare?
Sau vor trece pe lîngă?

Spune-mi tu scumpo,
Că-ci tu poți să-mi oprești timpul,
Dar nu-mi spune „Adio”
Căci îmi distrugi lumea,și-mi dărîmi pămîntul.

Post Scriptum

Am ceva printre rînduri
Cu caracter aberativ,în ultimul timp.
Mă-nec în versuri,
Și la capăt nu duc mai nimic.

Unde m-oi fi pierdut eu?
Cel euforistic,mereu.
Cînd a început bucuria a mă părăsi?
De ce nu mă pot regăsi?

Am nimerit doar în furtuna oceanului meu.
Mi-a fost frică să nu mă înec,
Dar odată ce m-am avîntat,să mă întorc,mi-a fost greu.
Însă oceanul s-a dovedit a fi sec.

Am scăpat firul realității,
Și parcă o poveste ar fi fost,
Mie frică să nu rămîn în brațele singurătății.
Dar acum mă arde-n piept,scriptum post.

Fum de țigară

                   

Îmbibat cu fum de țigară,
Te aștept să apari,
Nu pentru ultima oară.
Ba nici nu vreau să mai dispari.

Și de-aș fi făcut-o în real,
Dar din păcate,
O fac cu laptop-ul pe brațe.
Sunt prizonier al regimului virtual,
Cu răbdările pe sfîrșite,aproape..

Și totul ar fi avut sfîrșit.
Ba demult,
De nu te-aș fi iubit,
M-aș fi dus și-aș fi tăcut..

„Ca de Paști”

             

O ușoară durere de cap
Un sentiment straniu
De ceva ore n-am mîncat
Cei cu mine..nuștiu

Nu există așa cuvinte
Ca starea să mi-o definesc
Și ce scriu pare a fi aberație
Ba știu ce am,a venit și la mine timpul:
„De ceva zile am uitat cum să zîmbesc”

Maladia timpului meu

                           
Lipsă de cuvinte?
Sau lapsus de gînduri poate?
Gîndurile s-au încurcante minte?
Sau rece au fost îgropate?

Delirez?
Sau din minți îmi ies?
Parcă-aș fi om în toată firea
Atunci..de ce-mi lipsește euforia?

Hmm..deci ce nu-mi ajunge
În inimă împunge
Și-mi lasă o imensă lacună
Nu-mi ajunge,să mai fim singuri.
Să mai fim împreună.

Cuvînt de întoarcere

Nici nu mai știu, Ce să mai scriu. Nici loc nu-mi gasesc. Din vina căpruilor ce-i iubesc. Din cauza lor. Și-ai mei triști căprui sclipesc,de dor. Din pace abătut, Obosit ii caut.. Nu-s vinovați ei cu nimic, Că m-au atras, Parcă printr-o privire cu nuanțe de siretlic, Și cu domolul glas. Dar linga ei, Ohh...lînga dragii caprui ai ei. Mă simt cu adevarat fericit, De frumusețea lor ademenit.

Simfonia uitată

Am uitat melodia,
Primului nostru dans.
Am uitat și ziua.
Dar nu și pasiunea,

Nu și flacăra iubirii ce m-a ars.
Și-am simțit că-s dator,să nu te pierd.

Atunci și a luat naștere cred,
Sentimentul divin,etern.

Insomnie

                 

Ochii roșii,în întuneric îmi privesc,
Mă clatin,amețit.

Și ochii ce-acum dorm,căpruii ce-i iubesc,
Le port dorul,obosit.

Mă sfarmă o nebună insomnie,
De ceva timp,și cred că-i pe-o vecie.

Și mă cufund în al meu chin,
Atunci cînd luminile se sting,

Și dispar în al nopții întuneric,
Rămîn cu al meu chin ,
Blestematul meu chin coleric.

Bolnav

               

Vreau,ca-ntr-o dimineață,
Trezindu-mă,să-ți văd frumoasa față.
Să văd cum dormi somnoroasă,liniștită.
Te vreau pe tine,a mea iubită.

Vreau să te trezesc,
Arătîndu-ți că iubesc.
C-o simplă ceașcă de cafea.
Vreau să fii și să rămîi,simplu a mea.

Vreau ca să adormim,
Tot amîndoi.
Vreau veșnic să ne iubim,
Și-o mică lume,pentru noi.

În așteptare

                         

Aștept să crești,
Aștept,sărutul tău blajin,
Aștept să-mi arăți,într-adevăr cum iubești,
Și mai tot aștept,ca nimeni să nu ne mai fie stăpîn.

Și nimic altceva nu-mi rămîne,
Decît,să aștept ziua de mîine.

Mulțumire de Postovan Teodora

Prima poezie dedicată mie de la un fan devotat. Are talent și perspective mari.Nu criticați strict!E o poetesă în devenire. Aici veți putea urmări și aprecia creațiile ei : http://postovanteodora.blogspot.com/ Al tău blog l-am deschis.
Chiar din prima m-a impresionat .
Ce frumos spus, ce frumos scris!
Și iată că în lumea ta am ancorat!
Mă ademenești din ce în ce mai mult
Mă faci să gîndesc
Să te ascult!
Îți zic un mare mare mulțumesc
O nouă ușă mai ajutat să deschid
Știi de ce?
Că ai stricat acel zid.
Prin care nu mai vedeam ,
Prin care nu mai simțeam,
Dar acum știu că pot
Și o să merg mai departe tot așa
Poate că,aceasta nu este chemarea mea
Dar cum zici și tu ...
Să-mi exprim ideile și trăirile mă v-a ajuta

Emoții îmbibate-n melodii

         

Ascult trista melodie,mai mereu,
Și mi-i rău.
Stau la tine cu gîndul,
Și o mai tot ascult,și mi-e mai greu.

Cîte totuși se ascund în melodii?
Note sau amintiri?

Și mi se-ncurcă gîndurile,
Și mi-i rău,zic,dragostea-i toxică.
Mor,și mi se nasc speranțele.
Mi-i greu în astă lume mare,dar...totuși mică.

De ce mică zic că mi-i lumea?
Micuță ești tu,
Iar tu ești ea,
Marea,micuță lume a mea.

Citat

„Mai sunt și momente cînd durerea nu poate fi redată prin versuri”

Pentru totdeauna și mereu

                                     
Mi-e dor de noi...
De-ale tale săruturi de noapte bună.
De a mai sta singuri,
Dar împreună.

Mi-e dor de noi..
De fermecătoarele buze moi.
De alinturile tale,
De certurile mici și banale.

Mi-e dor de tine,
De mirosul tău,
Ce-aș vrea să-l mai simt pe mine,
Pentru totdeauna și mereu.

Piesă

                                                 
Ești punctul meu albastru,
Te iubesc,chiar și cu temperamentul tău acru.
Mă iubești și tu,simt uneori,
Că suntem al unei piese,actori.

Piesa ni-i tragică,diversă,frumoasă,
Și se intitulează „viață”.
Fără experiență,o jucăm,cinstit,
Fiindcă știm..va avea un final fericit.

Citat

„Strălucim diferit...diferitor persoane,deci suntem ca soarele.

Dar pentru unele el chiar și dispare.”

Căprui

                                         
Acei fabuloși,
Pentru mine,cei mai frumoși
Ai tăi ochi căprui,
Și-n vis cu ei,mă bîntui.

Sunt speciali,
Pentru mine,chiar fatali.

Citat

„Și de te-ar mai interesa,ce fac,cum mă simt..dacă mai sunt viu..
Totu-i trecător,iar sentimentul ăsta de „iubire” la fel e timpuriu. ”