Vremuri grele

                        

Și mai sunt și-așa vremuri,

Cînd cineva te-ntreabă,cum merg ale tale treburi.

Iar tu,nu-i dezvălui ce s-ascunde-n tine,

Ci,cu-n zîmbet fals,spui„totu-i bine”.

Și te sfarmă,ceva din-nuntru,

Cică,ar fi un sentiment sumbru.

Obosit ești,de-nșelăciuni și vorbe goale,

De-acum orice fleac,te ia de pe picioare.

Și cazi,dar nu simți nimic,

Ai rămas doar tu,cel singuratic.

Poezie dedicată mamei...

Scrisă în clasa a 8-a

Mamă,iartă-mă,cu multe-s vinovat,

Mamă,iartă-mă,căci nu mai calc al tău prag.

Mamă,iartă-mă,că nu am devenit ce ai vrut,

Mamă,îmi doresc s-o iau de la-nceput.

Mamă,mi-i dor de a ta vorbă,

Mamă,mi-i dor pînă și de-a ta ciorbă.

Mamă,de-acum te afli-n cer,

Mamă,s-a umplut al răbdării ulcer.

Mamă,cu sînge-mi se prelinge sufletul,

Mamă,am rămas singur cutreierînd drumul.

Drumul căutării tale,

Trist și disperat,pornesc spre zare.

Spre pragul tău ne-călcat,

Și nucul cel bătrîn,deja uscat.

Singuratic,bate cu ramurile-n fereastră,

Singură,a rămas a noastră casă.

Pustie-i cușca lui Grivei,

Ne jucam,parcă alaltăieri.

Via din al casei spate,

De-acum e plină de vițe uscate.

Uite și pargul tău,deja crăpat,

Mamă,iată că la bun sfîrșit l-am și călcat.