Cimitirul duhurilor pierite (Part 2)

Îi place să-l ajut să scrie,
În caietul său la margini ars,
Are istorioare peste-o mie,
Oamenii au scris, la nebunie și păcat.

Îl poartă-ntr-o poșetuță gri.
Peste umăr aruncată.
Sperând că cineva-l va găsi,
Caietul mort, ciorna blestemată.

Nu-i sunt stăpân,
Și nici prieten sau amic.
E venit din alt tărâm.
Eu doar..îl găzduiesc un pic.

Îmi spune: Devorator de inimi,
Semănătorul veșnicilor dureri.
Crescut din oameni cinici,
Zidit pe oasele relelor păreri.

Mai zice..că nu vrea să plece,
Că mi-ar citi din istorii, dânsului povestite,
Că simțul timpului voi pierde.
Strâns la sânul: Cimitirului duhurilor pierite .

Cimitirul duhurilor pierite

Am un monstruleț, stă mereu pe pat,
Chip furat de omuleț, care s-a spânzurat.
Mereu are fețe diferite, nu știu de un-le ia,
Cimitirul duhurilor pierite, scris pe fața sa.

Se culcă în toată seara cu mine împreună.
Îmi șoptește despre ce-i adevăr și ce-i minciună.
Se joacă-ntr-un păr negru ca petrolu unsuros,
Sau cu niște zaruri, făcute și alea dintr-un os.

Scrisori in plic(Part5)

Și-ai să grămădești mulţimi.
De regrete si dezamăgiri,
Noi sau de mari vechimi,
Ca ne-mplinitele iubiri.

Și de făcut, n-o să ai nimic.
Decât să scrii și să trimiţi apoi,
Blestematele scrisori in plic.
Făcând durerile un pic mai moi.

Și-ai să ai o viaţă, neștiind de care.
Cu prezent aiurea, fără-un viitor:
O să vrei să dai la viață reluare,
Ca să-ntorci, de cine-acum ți-i dor...

Ai venit acasă

Ai venit acasă,
Și n-ai cui spune c-ai ajuns.
Vezi un măr pe masă,
Și el, de singurătate-i străpuns.

Se strică parcă-ncet,
Cum și tu putred pari să fii.
Ți-ai luat la tren bilet,
Cu care pleci, dar nu știi dacă vii.

Ecou

Hei? M-aude careva ?
Sunt eu om de auzit?
Hei? Este măcar cineva?
Căci, cred c-am și orbit.

Hei, hei! Unde m-aflu acum?
E cameră sau e-u-ntreg platou?
Hei! M-ați aruncat cumva în drum?
Hei, am murit, n-am nici ecou...

Scrisori în plic(Part 4, a 8-a zi pe repeat)

Atunci ai să ajungi, să nu trăiești,
Repetabil una și aceeași zi.
În care suflarea-ți rătăcești,
Fără măcar a o-mplini.

N-o să mai fie totul atât de gri,
Și-n piept focu-ți va dărui lumina,
De-ai să uiți că și altfel poate fi.
C-ai avut și tu ca oaspete rutina.

Și ferit-ai Sfântu, să nu prețuiești..
Sau de fapt, poți lăsa și-n voie..
Fericirea n-o mai stăpânești.
Cât n-ai stărui sau avea nevoie.