Trec cu miile,ca nebunii,
Peste obositu-mi trup,fiorii.
În piept oprindu-se,
Și-n inimă înodîndu-se.
Apar ei ca un fulger.
Cum apar și eu în viața multora.
Mă simt marfa stricată pe talger.
Pe ruginitul,ce moartea-l adora.
Azi ei sunt.
Cît sunt și eu.
Și voi pleca pe totdeauneuna și mereu,
La al lor deznodămînt.
Cu rudele in spate, mergind.
La al meu proaspăt și rece mormânt.
