Încet

Încet, încet se strecoară,
Ca o lamă, cât un păr.
O fîșie de lumină pală,
Ce mă taie, ca pe-un măr.

Urmă nici nu lasă.
Într-atât de sec îi e tăișul.
Strâns apoi, în plasă,
Precum toamna-i strâns frunzișul.

Și ard, apoi mai și mocnesc,
Dar nu mă sting, la naiba!
Și urăsc dar și iubesc!
Cât de încurcată-i treaba...

Și ard, apoi mai și mocnesc,
Frunziș ce sunt de măr,
Deja-s cărbune, nu lucesc.
Pierdut-am florile, leru-i ler.

Furtună

Și normal că mai tânjesc,
Ca după nimenia în lume.
Da e adevărat, o mai iubesc,
Și-o admir- a opta, nu a mea minune.

Venită de prin ceață parcă,
Ochii ce mi-a înfumurat,
Mă văd, fiind o barcă,
Ce-n marea ei, s-a-necat.

O pălmuire de parc-a fost,
Valul cel, ce m-a abordat.
Speriindu-mi visu naiv și prost,
Mă poartă-n grabă spre uscat.

E-o furtună, pe cât de tare poate fi,
Ce din adins vrea să mă răstorn.
Nici eu, la rândul meu n-oi ocoli,
Degrabă-n veci am să adorm.
Sau poate, definitiv mă voi trezi?

Dragostea, și cu anii zace

Ai rămas o dureroasă amintire,
Si nu din cauza naivei tale trădări.
Ci că din tine, gustat-am fericire.
Păcat, păcat c-ai creat indepărtări.

Zădarnic lucru ai făcut,
Căci sunt și eu o fericire.
M-am străduit, și am putut,
Să-ți arăt- o sinceră iubire.

O să treacă nu mult timp,
Până cînd la a ta egoistă cunoaștere s-ajungă.
Uite sincer, chiar nu mint.
Îndepărtările, prin mine, cale-au să străpungă.

Cât de jalnici și de răi om fi,
Prin gheață și văpăi- noi încă ne vom mai iubi.

Chiar de n-om spune și om tace,
Și-om vrea reciproc să ne uităm.
Dragostea, și cu anii zace,
Nu există rost să mai plecăm.

Tonuri de liceu

Galben, verde, albastru, roșu
Pășesc marea, ducând paloșu.
Apa-i galbenă, de la apus.
Albastru-i un cer, albastru sus,
Verde țărm, galben nisip,
Roșu orizont, roșu prăpădit.

Negru,negru și  niște plumb.
Negru om, la persoană ciunt.
Negru portret, în rame negre,
Cameră gri,liniște, probleme.
Plumb pe masă, umbrit de geam,
Și gri și plumb, e tot ce am,

Suflet

Ai și tu un suflet,
De-ăla care nu-i în pieptul tău.
Și-ai trage și un urlet.
Doar îl iubești, și fără, îți e rău.

Deși știi, că-ntr-o oarecare parte,
Tot de pieptul tău, cuprins se ține.
Însă ți-i frică, să nu plece prea departe.
Căci, e un sânge, circulând prin vine.

Și vai cât de mult ți-e frică și ți-e teamă,
Să n-ajungi la ceasul sîngerării.
Și cât de mult te bucuri când te cheamă,
Zicând: Nu te schimb de dragul depărtării...

Nu știm a fi fericiţi

Oamenii nu pot fi fericiţi,
E o chestie scumpă din cale-afară.
Ei sunt prea de tot tâmpiţi:
O refuză-n dar, ca apoi s-o ceară.

Spuneți-mi dac-a fost măcar un om,
Împăcat și la egal iubit.
Căci eu, caut cu viteză, sărutul unui pom
Că-n lume, am fost nefericit.

Convulsii

Mă frământă nervii.
Îmi vine să urlu, așa-n convulsii,
Ca și atunci când cerbii,
Cad, grav spărgând genunchii.

Băi, da mă chinuie rău de tot,
Fiind durere atât de grea.
Atât de grea, că nu mai pot.
Și ar mai sta, și ar mai vrea...