Foarte repetabil.
Strig că nu mai fac greșeli.
Demn că sunt amabil,
Tot încerc să nu mă-nșel.
Nu știu de-o fi legat,
De lucruri mari, fie or' mărunte
Simt că m-am împiedicat
Deși-mi țineam pieptul cât un munte.
Și așa în viață s-ajunge
Prin linii negre o lumină
Care fix în bătăi împunge
Maiestuos- că-i asasină
Și în gânduri mă-neacă
Cum m-au înecat și alți oameni
Și-apoi tainic pleacă
De mă lasă cu mai bravi, cu alți mai fameni.
Și-n starea aia proastă,
Se rotește totul în jurul unei piese
De am dureri sub coastă:
- Nu mi-a reușit s-o-nvăț, și nici nu-mi iese.
