În distorsiuni cad picături de ploaie reci.
Cearcă de ma-junge, înger, la o sută șaptezeci.
Apasă-mi frâna, de ți-ar mai ajunge timp.
Căci eu sunt fulger, fulger de Olimp.
Și țin în mâini, colacul păgubitor,
Zburând cu el, devin nemuritor.
Ajungând, doamna mea, la cotitură.
Te implor, îmbrățișează și mă fură.
Și nu mă du în zări, dincolo de mări,
Sau mai știu eu în ce îndepărtări.
Du-mă sus, sau de-o fi chiar naibii-n jos.
Du-mă, unde-a spune Tatăl și Hristos.
