Când e supărată, e și mai frumoasă.
Obrajii i se umflă și ochii îi lucesc.
Pieptul ei e liniște și e casă,
Când e supărată, eu mai tare o iubesc.
Când e supărată, e ca nimeni-alta,
Își ascunde fața, mi-i dor, și-n ochi zăresc:
Ea e inspirație, e însuși arta.
Ea se supără, eu mai tare o iubesc.
Când ești supărată, te agăț, te enervez,
Ca să uiți de supărare, ochii să-i deschizi.
Să vezi universul în care evadez,
Când întinse-mi stau brațele, tu să le cuprinzi.
Și să mă ții atât de strâns, să nu pot cădea,
Și nici griji să nu-ți faci, dacă ți-ai făcut cândva.
Eu n-o să plec, ci voi sta s-aud inima ta.
Cum bate-ncet, vrând s-o liniștească pe a mea.
De la rău trecând la bine, e ușor, firesc,
Pe când invers- o nebunie și-un act prostesc,
Când e supărată, e și mai frumoasă.
Când e supărată, eu mai tare o iubesc.
