Degete din alte mâini

Acum suntem străini...
Iar privirile nu ni se-ntâlnesc.
Eram degetele unei mâini,
Care pretindeau că se iubesc.

Acum dragă suntem străini
Nici măcar urme n-am lăsat.
Suntem degete din alte mâini,
Care-au îndrăznit și s-au uitat.

Uitați, rămași niște fantome
Nici măcar urme n-am lăsat.
Decât urma multora arome,
Ce-n mâna noastră- a sângerat.

Acum dragă străini suntem,
Și probabil un regret comun avem:
Nu trebuia să ne pozăm,
Când n-am avut de gând poze să păstrăm.

I sau unu

Îmi pictează-n mâini iubire,
Dar mi-o oferă în alt mod.
Un sărut- atâta fericire...
Lipsa ei, e-n gât - un nod.

Părul ondulat și dulcele ei buze,
Îmi spun des, că sunt comod.
Nevoie n-am în mulţimi, și-n muze.
Când lipsa ei, e-n gât - un nod.

Poate fi cât copil, atât și matură.
Și-o ador în orice fel apare
Și-o admir, și-o fac fără măsură.
Sărutul ei- m-aruncă-n mare.

Totu-i trecător femeie

Femeie, ochișori de motănel.
Sprâncene lungi și-adormite.
În fața lor, m-aș face mititel,
Și mi-ar șterge atâtea clipe...

Femeie, nemărginit tu lac,
Aromă de cafea amară.
Buze, flori de liliac,
Ai mirosul tău de vară...

Femeie, neacuprinsă tu fiinţă.
La limite, atât de infinită.
Încerca-voi, de-mi stă-n putinţă,
Să te las în pace, încă...

Totu-i trecător femeie,
Și frumuseţea-ţi orbitoare,
Ca o fiară are sa pieie.
Cum și iubirea moare...

Damn, your eyes

S-a ajuns totul atât de rău,
Totul părând atât de răsuflat...
Chiar să mor, mi-ar fi tot greu.
Fraților? Poate eu m-am defectat?

Sau vremurile au luat-o prea-nainte?

De nu pot înțelege ce-i în vogă,
Or' e povestire? Or` cineva mă minte?
Că iubirea nu e viață, ci o probă.

In care-aș sta și poate încă stau,
Să  adun, sa plătesc acel price.
Vreau, clipele când nu mă săturau:
Damn, your eyes!

O iarnă

O iarna, cu deficitul în zăpadă,
Și-un decembrie cumplit.
Mi-am lăsat orgoliul, ca dovadă,
Și ți-am spus că am iubit..

Iar la căderea celei de-ntâi zăpezi,
Era mijloc de iarnă.
Și închipuie-ți, iar de poți- să crezi!
Iubirea ta era în pană...

Și ca o ploaie, cu intenții revărsate.
Imploram, nu mă uita!
Însă lupu-și schimbă blana-n spate,
Păcat... că  năravul -ba...

Cont, nu s-a ținut și nu se ține
Ce-am să zic, și ce mai simt...
Iar că nu-s ok, și nu mi-e bine,
Sunt nevoit să tac, și să mai mint.

Versul ce-a plâns

Am scăpat o lacrimă
Într-un vers, și l-a aprins.
Prefăcând în patimă,
Obrazul, domol ce-a plâns.

Sufletul- făcându-l lac,
Ochii într-o lumină.
Văd oglinda și-un sărac.
Iubirea- o desetină.

Lumea- stoarsă apăsare.
Picură cu răi, treptat,
Și spre franca mea mirare.
Locul, a rămas uscat.

Năframa lumii, deși pătată,
Ocrotit-a duhul unui pământ.
Cinstea încă ni-i curată,
Nu ne-o duceți în mormânt !

Nu suntem cu tot pierduți,
Mai există-o licărire...
Și bogați și săraci și muți.
Toți, mai cred într-o iubire.

Naiv, încă mai cred și eu,
Din cauza setei ce am dus..
Mi-a fost bine, dar și greu,
Când apa lor n-a fost de-ajuns.  

Vreau multe să se schimbe,
Să uit de primul fulg, aș vrea..
Amintirea, să se plimbe,
Prin versul, ce mereu plângea.

Să aibă un surâs pe chip,
Privirea-i să lecuiască,
Locul unde m-am fript-
Fericirea să-nflorească.

Ba și ceilalți s-o cunoască,
Care viața nu și-au impărțit,
Și n-au vrut să mă iubească.
Când eu atâta i-am iubit...

Atât de dureros

N-are cine să te mintă,
C-ai zâmbetul frumos.
Inima nici nu ți-i frântă.
Dar ți-i atât de dureros..

N-are cine să te-alinte,
Și să-ți șoptească mai duios:
-Ai grijă și fii cuminte !
Și ți-i atât de dureros..

N-au cumpăt și nici dorință.
Și devii tot mai fricos.
Să fii iubit e cu neputință,
Și ți-i atât de dureros...