Ten și timbru

Pe când toți dorm,iară pe aripi de noapte,
Într-un ton din nou ascult bătăi și șoapte.
Pe când artera îmi gonește pulsul fugit,
Într-un ton caut glasul pierdut și îndrăgit.

Pe când ochi-mi caută strop mic de lumină,
Într-un ten, pătrunde-n casă și luna plină.
Pe când restul lumii este adâncită-n vise,
Cutremurul de-amintiri aievea mă-ncinse.

Pe când obscurul mă-nconjoară nemărginit.
Într-un ten,trăiesc,mi-e dor,aievea-s fericit.
Trăim din mici amintiri,din frumoase tenuri.
Ele te-ating,te copleșesc,și-ncepi să tremuri.

Arhaice fotografii,calde-mbrățișări.
Mirosuri dulci,lungi însetate sărutări.
Rece vânt,vifor crud,numărate stele,
Prea frumoasă fată,mândră în toate cele.

De brâu mă-mbrățișează silit și disperat.
Iar cu sărutu-i fierbinte,cel de neuitat,
M-a recompus din fulgii ce-i cădeau pe față.
Și aici a dispărut,ca străinu-n ceață.

Scăpat-am acel moment,acel ultim sărut,
Acea ultimă clipă,acel ultim minut.
Și-i urmăream doar pașii umbrei,cu privirea.
În lumina geamului,cum pășea iubirea.