Știu că n-am de ce-
-Să fiu posomorît.
Dar doare-
-De suflarea-mi întretaie.
Totuși tristețea-mi -
-Nimicește furia.
Și-o face cu-n timbru sumbru,nemilos,
Și îngîn-acuma versuri,fără pic de folos.
Că-ci neliniștea nu-mi scade,
Și nici tinde a descenda.
Atunci mă supun și eu,asemenea unui alcade.
Rămânând singur cu tăcerea mea.
