Mi-amintesc cu zîmbetul pe față,
Cât de bine ne era în doi.
O euforie ușoară ca din ceață,
Mă-ncălzește în al nopții toi.
La fel cum mă-ncălzeau cândva în vânt,
Brațele cele mai dragi de pe pământ.
La fel ca vorbele-mbibate de amor,
Lipsa căror duc,rămas singur,cerșetor.
Îmi lipsește totul...absolut.
Aerul de parfumul tău umplut,
Zîmbetul inocent,fermecător,
Glasul dulce,drag,încântător.
Și nu vreau să-mi rămâi în memorie,
Ci să-mi aduci dragoste și glorie.
Iar pretutindeni,în al veacurilor veci,
Să ne-ncălzim reciproc mîinile reci.
