Am prevăzut

Duhul meu rătăcit 
Se plimbă-n amintiri
Ghicește, unde l-au mințit
Înșelătoarele priviri

Duhul meu împovărat
De dantela în jurul gâtului
Știe, va fi spânzurat
Apoi dus, de apele râului

Ridicat de pescari
Răstignit apoi pe cruce
Iar apostolii mei avari
Pentru a bea bere, au să mă usuce


Speranțele amân,
Beau cel mai rece ceai.
Regretele rămân
Portari la intrare-n rai.

Scriu despre iubire

Scriu despre iubire
Căci mai frumos,nimica n-am trăit
Am un regret, și-o fericire
Eu iubesc, eu am iubit.

Scriu despre iubire
Căci nimic nu e mai distrugător
Oriunde e mâhnire
Unde nu-i parfumul tău, neascultător.

Scriu despre iubire
Scriu c-am fost adesea prea gelos
Și-mi fac vânt, acum spre tine
Însă iară, cad pe jos.

Scriu și scriu iară
Căci defel nu pot uita
Era martie, și prima oară
Când te-am văzut, neștiind ce va urma.

Din ce-i făcută inima?

Carne sau granit?
Dragoste sau ură?
Iubită sau iubit?
Sărutul de pe gură...

Cald sau rece?
Cu lacrimă sau râs?
Timpul stă sau trece?
Când sărutul stă aprins.

Umed sau nu prea,
Lung sau scurt...
Dupa durată.
Obraznică sau rea?
Cum ai fost ultima dată?

Spune-mi să-mi aduc aminte,
Să mă încălzesc cumva, un pic.
Poate ai fost cea mai cuminte.
Spune! Nu-mi mai amintesc nimic!

Dureros e faptul egoist
Că vrut-ai să mă uiți, și m-ai uitat.
Dureros, să mai insist,
Dureros, pentru tine-am existat.

Actus reus

Am rămas unde m-ai lăsat.
Și nu mi-a venit să cred:
Întorcându-te, nu m-ai căutat,
Atunci am înțeles că pierd.

Că pierd și cad în agonie,
Și-n nimica nu văd rost.
Totul pare o prostie,
În jurul căreia se-nvârte-un prost.

Și mă-nțep de-atâtea ori:
Repetând că-i fleac iubirea.
Nu există-n lume atâțea sori,
Să-mi ardă-n piept mâhnirea.

Iar tu, te dai tot mai departe,
Și chiar crezi că ești pe Venus.
Pe mine aruncându-mă pe Marte
Zgâriind pe suflet- actus reus.

Când te-ntorci, crezi c-o să mai fiu?

Am venit în câmpia ta,
Floare tu, albastră
Să-mi aduc inima în dar
Dar, ai aruncat-o pe fereastră

Și-am vrut să cresc
Floare tu, albastră
Și-am zis că te iubesc
Și lumea era a noastră

Iar de la toamnă-ncoace
Albastra mea tu floare
Iubirea s-a făcut în ace
Raze nu avem, nici soare

Fără să gândesc, c-oi fi înfipt.
Naiv, în mână ți-am dat cuțit
Și-ai tăiat cum spui tu: pe viu
Când te-ntorci, crezi c-o să mai fiu?

Jucării

Straniu cumva, ne schimbă viața,
Gândești, firește, diferit.
Privind în urmă, și trăgându-ți ața.
Îți vezi cărarea de tâmpit.

Iar pe ața aia-s înșirate,
Oameni, amintiri, fotografii.
Și nu mai contează, că-s în spate
Ori c-au fost doar jucării.

De voi, tot fuge lumea?

De voi, tot fuge lumea?
Fiecare cu planul său,
Iar răbdarea când atinge culmea,
Vă isprăviți? Și cât vi-e greu?

De voi, tot fuge lumea?
Deși vreți să-i îmbrățișați
Și de fiecare dată, lunea
Vă pomeniți tot mai îndepărtați

De voi, tot fuge lumea?
Când nu vreți să-i mai urmați
Și cât de mare vi-e minunea
Și cât de tare vă-ntristați ?

De voi, tot fuge lumea?
Ori la rândul vostru, sunteți fugari?
Cui aparține înșelăciunea?
Și care-s la suflet mai amari?